Elena Otioc

Elena Otioc – Nutriționist

Elena Otioc este absolventă a programului de Master de Nutriție și Siguranță Alimentară în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila, București și totodată licentiată în științe biologice cu specializare în biochimie, în cadrul Universității București.

Cu fundamente și principii solide extrase din această împletire de expertiză, Elena Otioc oferă pacienților săi susținere și motivație dar mai ales informație de specialitate și instrumentele necesare creșterii calitătii vieții.

Profesionist și comunicator experimentat, organizează atât ședințe individuale cât și seminarii și grupuri de lucru axate pe tematica unei nutriții corecte și individualizate.

“Ca nutriționist, ca mamă dar și ca pacient, consider prevenția punctul cheie în menținerea unui organism sănătos. De asemenea, consider că o persoană trebuie tratată ca un întreg, mai degrabă decât prin abordarea semnelor și simptomelor existente.

Înțelegerea interacțiunii dintre procesele biochimice, a transformărilor metabolice, reglarea hormonală și a neurotransmițătorilor, rolul și funcția sistemului imunitar, răspunsurile infalmatorii, precum și impactul pe care acestea îl pot avea asupra organismului, sunt esențiale în cadrul intervențiilor nutriționale în vederea stabilirii unei diete de scurtă sau de lungă durată.
Nu cred în diete “bune pentru toti”, dar cred că putem descoperi impreună ce ți se potrivește și ce nu. Suntem ființe unice și prin urmare avem nevoie de un plan personalizat în conformitate cu bioindividualitea noastră.
Cu înțelegere și îndrumare atentă, poți face modificări simple dar cu efecte profunde în vederea recâștigării sănătatii și a stării de bine”.

Domeniile de interes sunt:

  • Echilibrul greutătii corporale;
  • Consultanța nutrițională de specialitate în boala celiacă dar și în cazul altor tulburări legate de gluten;
    Lucrare de dizertație „ Aderența la dietă fără gluten și calitatea dietei în boala celiacă”
  • Nutriția copilului și a adolescentului;
  • Nutriția terapeutică;
  • Implementarea planului de rotație în vederea identificării alergiilor și intoleranțelor alimentare, în strânsă legătură cu bolile inflamatorii;
  • Dieta anticancer;
  • Implementare și urmărire dietă ketogenică, importantă în boli neurodegenerative;
  • Terapia nutrițională în boli gastrointestinale și cardiovasculare.